top of page

programe tip D

Câini de ajutor pentru scaun rulant

câine asistent integrat permanent în viața lor de zi cu zi pentru mobilitate & autonomie

Cui se adresează

Acest program se adresează copiilor și adulților care folosesc scaun rulant (permanent sau temporar) și pot beneficia de sprijin funcțional în activitățile de zi cu zi, inclusiv:​

  • persoane cu dizabilități locomotorii / mobilitate redusă,

  • persoane în recuperare post-traumatică,

  • persoane cu dizabilități multiple (unde mobilitatea este una dintre provocări),

  • persoane care au nevoie de siguranță și structură în rutinele zilnice (acasă și în afara casei).

Ce presupune programul

Aici câinele nu este „însoțitor”, ci un partener de autonomie: învață să lucreze într-un cadru clar, sigur și predictibil, adaptat stilului de viață al beneficiarului.

Câinele este format să ofere sprijin concret în activități zilnice, în casă și în spațiul public, într-un mod sigur pentru beneficiar și sănătos pentru câine.

Cum se desfășoară procesul

Programul se desfășoară în mai multe etape, fiecare adaptată beneficiarului:

Evaluarea beneficiarului: Analizăm nevoile reale, mediul, rutina, obiectivele, pentru a determina dacă un câine asistent este soluția potrivită.

Selecția câinelui: Câinele este selectat în funcție de temperament, stabilitate și compatibilitate cu beneficiarul.

Formarea câinelui: Câinele este pregătit pentru a avea abilități adaptate mobilității (rutine, obiecte, calm în spații publice etc.), de exemplu:

  • aduce obiecte (telefon, telecomandă, chei, sticlă cu apă)

  • ridică obiecte de pe jos

  • deschide/închide uși sau sertare (unde contextul permite)

  • apasă butoane/pedale (lift, întrerupător, sonerie – în funcție de situație)

  • însoțește în siguranță în spații publice și în tranziții

Conectarea și integrarea cu beneficiarul: Cătălin lucrează direct cu beneficiarul și familia, facilitând formarea relației și integrarea câinelui în viața de zi cu zi.

Monitorizare și suport în timp: Procesul nu se oprește la integrare. Oferim suport și monitorizare pentru a asigura stabilitatea relației și menținerea progresului.

Ce rezultate urmărim

Prin acest program realizăm:

  • autonomie mai mare în activitățile zilnice,

  • siguranță și predictibilitate în rutine

  • reducerea stresului în situații noi,

  • o relație om–câine funcțională, stabilă și predictibilă.

Un câine asistent pregătit corect poate deveni un factor de stabilitate constant, contribuind la îmbunătățirea calității vieții beneficiarului și a familiei.

Solicită evaluare / înscriere în program

Totul începe cu o evaluare scurtă: înțelegem nevoile și verificăm potrivirea cu programul.

Scrie-ne prin formularul de contact și stabilim împreună pașii următori.

bottom of page